Hamburg
Home   Info   Factura neplatita   Contact     Impressum
02.10.2018

ÎNCETAREA PLĂŢILOR

Începerea procedurii falimentare este condiţionată de existenţa unei situaţii de fapt - încetarea plăţilor. Logic, această condiţie ar trebui să fie determinată prin două criterii combinate: creanţe depăşind o anumită valoare, neonorate pe o perioadă depăşind o anumită durată.
Nici în legea, nici în viitoarea lege nu figurează o astfel de definiţie.
Art. 695 din Cod se mărgineşte a enunţa că este vorba numai de datorii comerciale; iar art. 24 alin. 1 din lege se referă la o încetare durând mai mult de 30 de zile. Se atrage însă atenţia că simplul refuz al unor plăţi, în baza unor excepţii pe care debitorul le socoteşte - cu bună credinţă - întemeiate, nu constituie o dovadă de încetare a plăţilor (art. 696 din Cod şi art. 24(2) din lege). Codul, ca şi multe legi contemporane lui, este tributar concepţiei - pe care ne-o transmiteau şi avocaţii noştri din Germania - că definiţiile nu trebuie să figureze în legi, ci să fie formulate de doctrină.
Germania:
Numai când se manifestă lipsa de credit, când, din conduita comerciantului, se evidenţiază lipsa lui de mijloace pentru îndeplinirea obligaţiunilor luate, numai atunci intervine legea şi supune pe un asemenea comerciant procedurii falimentare. Dar insolvenţa comercială (încetarea plăţilor) nu trebuie identificată cu neplata la scadenţă a uneia sau chiar mai multor datorii.
Insolvenţa este o stare a patrimoniului, pe când neplata la scadenţă este un fapt şi depinde de conduita debitorului. Neplata la scadenţă poate să fie o consecinţă a insolvenţei, dar poate să fie şi cu totul străină de insolvenţa. Nu e rar să întâlnim un debitor, care, deşi are mijloace băneşti să plătească, refuză totuşi plata, socotind că, în realitate, nu datorează deloc suma ce i se cere sau că datorează mai puţin.
Chiar codul de comerţ german prevede categoric că neplata nu însemnează numaidecât insolvenţa comercială; aici la avocaţii în Germania puteţi să citiţi mai mult.
Insolvenţa comercială implică manifestări în afară a patrimoniului incapabil de a plăti pe creditori. Desigur că, şi neplăţile pot fi manifestările insolvenţei, dar nu sunt singurele. Starea patrimonială a unui comerciant insolvent se poate manifesta şi în alte moduri: propria mărturisire, fuga, închiderea magazinului etc. la acest link. Este de menţionat că termenul „insolvenţa" nu a fost folosit în lege, spre a se desemna cauza încetării plăţilor, pentru că acest termen nu figurează în dicţionarele actuale ale limbii germane.
Inapoi